Puțarul și bașoalda

Motto

„Nu e zi, nu e noapte, ci e mereu amurg.”

Madam Gogoya Bașoalda

„O idee mângâietoare-care explică totul-e aceea că sunt prost. De aia mă zbat în mâl puturos și nu mi-a fost dat să văd ape limpezi, și nu pentru că un zeu ticălos a ținut să-și vadă urâțenia în croiala destinului meu.”

Un gând al lui Bandan, modelat de niște crampe groaznice la stomac, ușor bombastic din pricina asta; de exemplu, „mâl puturos” este pleonasm, iar „croiala destinului ” expresie rău fumată (prin analogie cu rău famată)

„Să ai tovarăși de suferință nepotriviți, vă spun, asta e de-a dreptul atroce.”

 Gând al personajului Pit Foka, închis pe o cabină a vasului Charon, în drum spre Polul Nord al planetei Tenebrosa; Pit Foka apare în povestirea lui Bandan -„Suspectul polar”

„Am hotărât să plec definitiv la 360 milioane de kilometri de planeta pe care m-am născut pentru că nu mai suportam cocalarii. Nu vi se pare un motiv suficient? Înseamnă că nu ați vizitat măcar unul dintre orașele Tenebrosei.”

Fragment din eseul „Căpiere și plictis” care este citat și în eseul „Hohot și delir în paradisul vortex”; paradigma cuvântului „cocalar” nu este fixată încă; înțelegem „om de nimic”, „om fără suflet”

„Real nu e ce avem, e ce ne dorim.”

Bandan nu-și poate scoate din cap imaginea unui stilou; cel pe care-l are nu-l mai atrage; ba chiar,

supremă înșelătorie, simte că acesta din urmă a devenit un obstacol între el și foaia de scris

„În cazul lui, eul melancolic e mai deștept decât eul activ. De aceea, greșește mult și meditează abundent, în gol.”

 Delicia despre Eohar

„Vrem glo-ri-e! Vrem glorie! Glorie pentru popor!”

Slogan lipsit de imaginație al puțarilor din Likeleia, în timpul unei greve care a trecut neobservată

„Ți se induce ideea că ești la adăpost, apărat, că există un scut și o rațiune…Asta e o iluzie deloc hrănitoare, îți spun.”

Madam Gogoya Bașoalda îi explică lui Bandan

„Nu pricep de ce oamenii celebrează așa des, nu văd sursa acestei infatuări.”

Remarcă a lui Eohar care a deranjat-o de Delicia, pe când se plimbau într-o zi de bâlci, aglomerată, înainte de MAIP (Marea Alien-Invazie Parazitică)

Madam Gogoya era o bârfitoare înnăscută și omnipotentă la care veneau în vizită funcționari misterioși, cu mașini emblematice, marcate de motto-urile clasice ale instituțiilor, caligrafiate de o mână divină, numeroși potentați, chiar și personaje de efigie din Likeleia, care apăreau pe clădiri, pe copaci sau pe fragmente de cer (așa cum l-am văzut eu pe prezidentul Partidului Expulzării, Bășikatu’, pe o bucată de cer, foarte sus, la subsuoara Primordialului aproape, dus de o dronă publicitară). Bandan încă avea de aflat originea și natura popularității femeii în cercurile înalte de likeleieni.

Aparent, madam Gogoya era un nod care ținea împreună multe din firele orașului.

Se întâlniseră în chiar acea dimineață, în roata scărilor, el cobora cu sărituri ample de balerin, ea urca anevoie. Fuma cât zece sultani și avea o nelipsită cană de cafea atașată degetelor grăsuțe martirizate cu inele, din care sorbea des, dar se mira neîntrerupt că are vertij sau palpitații și că doarme prost.

Madam Gogoya era matroana-șefă a complexului de vacuole. Cu cei mai mulți chiriași era aspră și-i ținea sub observație, dar pe imigrantul Bandan îl avea la inimă, din cine știe ce motiv ascuns.