Funcționarul înaripat


Motto:

“Când era copil, avea o față de bibelou roz. Între timp, liniile au cedat, chipul i s-a lăbărțat și culoarea lui a virat spre pământiu. Are cearcăne adânci și cele două bălți tulburi, din fundul capului, sunt ochii lui.”

O depănare de amintiri și o figură de stil ratată: Eohar în exercițiul gândirii

“Nu era furtuna…Era timpul, urla ca un lup turbat, scotea arbori din rădăcini și-i împrăștia, nor de păpădii.”

Ce se întâmplă în amintiri: viscolul nu mai e viscol și Eohar este Esplandian, dar nu mai vede cu ochii lui de atunci

“Nu mă opresc din măturat, cât e anul de rotund. Primăvara, mătur ce aduce vântul, resturi care îngrașă pământul, vara mătur praf, toamna, frunze, iarna, zăpadă.”

Eohar arată cât e el de muncitor

“Îmi caut și eu zeul, cum fac toți. Un Consultant Binevoitor ar fi genul meu de atotputernic.”

Bandan Bau Paguru își caută un Consultant Binevoitor

” Este greșit să folosiți idei vechi în situații noi.”

Din eseul “Căpiere și plictis”

“Autorul se plictisește de propria carte, pe măsura ce o scrie. E inevitabil…”

Eohar

“Mă aflu în plină încercare uroborică de a-mi mușca singur dosul, calculă el.”

Același

Manole sugerase c-ar fi bine să înființeze un sindicat al năpăstuiților, să meargă prin sat, să adune pe care o mai fi întreg, după care, să se revolte civic. Nici lui nu-i inspirase încredere infecționistul, Tipu’ cu Megafon. Mai bine-i evităm p-alde ăștia, de știu ei ce-i bine pentru alții…spusese el. Eohar era de acord cu această afirmație. Să protestăm împotriva sfârșitului lumii, până una, alta, continuase Manole. Nu ne iau ei piuitul așa ușor. Le cerem explicații…Cine guvernează? Dacă nimeni, suntem autonomi? Doar suntem oameni civilizați, nu acceptăm anarhia fără niște reguli clare. Manole era înfocat. Mie balamucul ăsta îmi dă dureri de cap.

Nu cred c-o să ne înțelegem. Se poate să fie niște fiare necugetătoare și, prin urmare, total nerezonabile. La asta te-ai gândit? socotise Eohar potrivit să comenteze.

Manole se arătase întristat de această ipoteză. Au ei rațiune, altfel n-ajungeau până aici. Sau i-a adus un zeu pă vehiculul lui spațial. Din cei care se distrează pe seama noastră. Apepe. Poate Fuego urâciosul.

Se aflau de o parte și de alta a gardului, fiecare la el în curte. Dar Manole, care era înalt, își trecea bărbia pe deasupra stinghiilor și-l studia pe Eohar din cap până-n călcâie, în timp ce Eohar, care era scund, nu-i vedea lui Manole decât capul, dansul expresiv al sprâncenelor și înmlădierea elastică a buzelor, cu scurte ieșiri la rampă ale limbii sau dinților.

E hazardul, mai degrabă. Hoarda lor s-a urnit din cine știe ce motiv, și a dat peste noi. Chiar dacă au un grăunte de rațiune, nu știm cum e ea, bună sau rea, în ce ne privește. Zic să-i evităm cât se poate, doar au dat buzna, nepoliticos.

La noi în casă, cum ar veni.

Așa-i. La noi acasă.

Eohar aproape cedă impulsului de a consemna această discuție avută cu vecinul, cu câteva zile în urmă. Nah, calculă el. Schimb de vorbe goale între habarniști. Fără haz. Nah. El, Eohar, putea mai mult. Se antrena în mânuirea materiei delicate și vâscoase a limbii, turnarea ei în forme cât mai diverse îl preocupa. Manole nu aprecia el asta, era isteț, dar necioplit, mai curând.

În acel moment al reveriei, el auzi un Cling! eteric. De trei ori. Ce e? Ce-i asta? Și uitase că are sonerie. O nouă chemare la exterior. Nu putea fi, în vremurile recente, decât Bizarul în carne și oase, calculă el, rapid. Să ies, să nu ies. Cin’ să fie, cin’ să fie. Ce arătare îi tulbura oare veghea mizantropică asupra propriilor gânduri.

Cling! Sări în vârful mușchilor amorțiți. Țopăi broscălește (ping! cuvânt nou: 100 de puncte). Se dezmorți, alungă termitele din picioare. Dac’o fi să fug…calculă el, să fiu încălzit. La ușă, văzu o umbră prin fanta de geam opac. Și o vibrație de bărzăune mare. Aoleo! calculă el precis.

Totuși, deschise. Devenise acceptabil să întâlnești noua generație: invadatorii. Mai ales când sună la sonerie, intențiile lor n-au cum să fie cumplite.

Cimexul care-l aștepta afară era încântător. Un cavaler în armură albastru regal, adânc, ai fi zis. Aripi membranoase, translucide, hipnotice, îl încadrau.

Eohar simți cu limpezime că începe să fie gelos pe Noua Funcționărime Înaripată.

Dar unde era birocratul în care incubase poezia asta de alien? Nu-l însoțea.