Ochii ei sunt fluturi


Motto:

“Aspirația lui era să ordoneze amintirile, să le împăturească și să le așeze frumos, pijămăluțe, chiloței și izmenuțe, în sertare, cum îl învățase Delicia.”

Mărturie anonimă despre sufletul lui Eohar

“Noi doi vom fi gărgăuni. Vom bâzâi împreună, vom cunoaște fericirea, vom fi împliniți.”

Eohar privește inevitabilul și-l descrie Deliciei

“Am petrecut ziua pe scaunul rotativ, cu gura căscată la fereastră. Cred că mi s-a ars o lampă.”

Eohar pierde timp

“Împărțirea pâinilor fierbinți era un eveniment cultural. Aroma întâlnea foamea și scotea sătenii din minți: se înjurau, se loveau, se călcau în picioare. El se temea de coatele lor care-i atacau fața; era strivit între coapse uriașe; încercau să-i rupă coastele, să-l sufoce; coada la brutărie era un cazan de corpuri zbuciumate, osândă; unii fumau, l-au atins cu țigara pe față. Ce balamuc, ce adunare a brutelor.”

Eohar nostalgic, cu gândul la Esplandian (el când era copchil)

“Era o baltă de urină aurie pe care o traversai pe vârfuri, în care sclipea orbitor soarele; nu seca niciodată; în ea se dizolva când un biscuit, când o eugenie. Odată, cineva a pus o bărcuță de hârtie, care a plutit și s-a oprit într-un cotor de gutuie.”

Amintiri…amintiri; Eohar, inundat de nostalgie; școala, pe vremuri

“Ochii ei sunt fluturi, ochii ei sunt tornade.”

Începutul unui poem de dragoste scris de Eohar Deliciei; rămas neterminat

“Ideea e că bărbatul e romantic, iar femeia, dimpotrivă. Dacă e să-ți zdrobească inima, o face cu barosul.”

O discuție între vecini, despre natura femeii

Acum mai bine de un an eram convins c-o să emigrez pe Carbo, găsisem un pliant interesant în poartă. Oferta de joburi era generoasă. Doream ceva simplu, fără bătaie de cap. Care să-mi pună în valoare sublimele însușiri mecanice. Culegător de fructe moi, da, am degete debil-delicate, ideale pentru apucat chestii afânate. Sau ziditor, mă atrăgea numele, dar putea fi greu, o cocoșare de job, dacă ridicau o piramidă lunienii? (Carbo e luna Tenebrosei-planeta mamă; e satelitul natural). Se cereau oameni și-n zone rurale-Mustipal Ros, de care auzisem că-i cam mlăștinoasă, Fața Nevăzută, despre care știam că-i luminată artificial și e mai zbuciumată, fusese o revoltă populară recent. Dar eu aș fi mers în oraș. Culegător de fructe moi în Hipercity. Mi se părea okay.

Eram nouăzeci la sută sigur. Dar la mine funcționează mereu acel zece la sută rămas, în timp ce la majoritatea celor pe care i-am cunoscut, nouăzeci la sută e imbatabil. Chiar și 99% mi-e fatal, vreau să zic, acel 1% rămas, calcula Eohar. O sârmuliță îi zvâcnea sub pielea tâmplei. Privea în gol, își vedea gândurile.

Simțea nevoia s-o ia de la origini, în vreun fel, cu meditația. Mai era timp, ziua nu se sfârșise.

De ce ea îl înfricoșa. Îi cunoștea deznădejdea și-l ajuta să-și cultive zădărnicia. Se temea oare de el, de-aia îi exploata slăbiciunile, necruțătoare. În segmentul romantic al relației lor ea, își aminti, culegea informații. El se destăinuia în stil mare, ca la o judecată de apoi a lunii de miere. Ce dezmăț. Era dragoste sau teatru. Un zeu viclean, amor, îl împungea să-și dezgolească părți vulnerabile: așa, lipeala se făcea durabil. Maximul ei interes fusese, oare, să-l cunoască pentru a-l supune? Din ciocnirea cu pragmatismul ei cinic, idealismul lui se făcuse țăndări. Sigur, asta era perspectiva lui. Poate toată treaba era doar o uriașă neînțelegere, dacă interpreta greșit gesturile și cuvintele ei. Pentru că, uneori, ea îi dădea motive de speranță. Un zâmbet, o vorbă caldă. Un gest amical. Atunci se întreba: de ce sunt așa oprimat? După care, când dinspre ea bătea un vânt înghețat, el să facă: Aha! Iată sursa nefericirii mele.

Un mic adevăr despre Eohar e că devene foarte ușor dependent. Avea temperament de cățel. El știa, ideea asta făcea parte din explicațiile pe care le tot rula în cap, cu diverse ocazii de mâhnire.

Ideea e că tre’ să te obișnuiești cu starea de rău și s-o lași să-și facă de cap, fără să fii răscolit, fără să te dai cu fundul de pământ. Da’ uite că nu se putea, sau uita, și jelania se autodeclanșa în suflețelul lui, din te miri ce.

Atunci își rumega amestecul amar de frustrări și găsea noi interpretări care o lansau pe ea în lumina proastă de antierou.

Probabil că elementul definitoriu al sex appeal-ului meu nu sunt ochii negri și înfundați în orbite, părul rar și unsuros, umerii înguști sau picioarele scurte, ci dresajul impecabil care transpare în gesturi. Am fost educat. Ea m-a citit și m-a înjugat rapid. Acum sunt menajerul subjugat. Tremur anticipativ, în așteptarea biciului. Halei-hop!

Chiar, ce treburi mai sunt de făcut azi, sigur a mai lăsat ea un bilet cu sarcini pe undeva.