Ciocnire cu aleatoriul*


Motto:

“Ăsta e locul unde-ți vor dormi oasele. Cu mătura-n dreapta și fărașul în stânga. Deasupra, va scrie: aici odihnește un suflet de menajeră.”

amenințare absurdă primită de Eohar de la un om fără chip, într-un vis

“Masculinul <menajer> nu-mi place, pereche pentru menajeră; prefer menajor, pe care l-am inventat eu. Sau menajior. Chiar și menajeor.”

Eohar, măcinat de idei

“Îmi place ideea unui ecosistem care ripostează violent la ce mai mică atingere.”

fragment din eseul “Căpiere și plictis”

“Asta numesc eu shopping de calitate!”

Eohar, într-un magazin pustiu

“Când ridică ochii din foaia în care scria, confundă, pentru o clipă, fereastra cu o vedere, o ilustrată, din cele trimise pe vremuri de rude, din stațiuni.”

Eohar descrie o stare a sa, la persoana a treia

“Ar fi ieșit în lume, n-o mai făcuse și uitase de când: case picaseră măcinate de ruină, și altele noi fuseseră ridicate, între timp. Dar n-avea un costum etanș de mare adâncime, din păcate.”

fragment din eseul “Hohot și delir în paradisul vortex”

Visele cu faleze erau inutil premonitorii. Ele îi vorbeau mai târziu, când dădea peste ecouri ale lor în realitate. Avea alte secvențe onirice mai fructuoase: de exemplu, cele în care fluviul, tulbure și umflat, îl amenința (fie că traversa cu bacul, barca, fie că înota, sau mai degrabă plutea pe spate, cu ochii la un cer neclar, sau, uneori, că-l parcurgea în mare viteză la bordul unei ambarcațiuni neprecizate), din care știa să evite orice contact cu exteriorul și să stea locului, și care , într-adevăr, aveau o cheie de adevăr, pentru că anunțau lucruri stranii, un lot de vise adânci care băteau spre furtuna unde era el prins și-i luminau o cale printre valuri negre și uriașe.

Visele cu faleze erau alegorii bombastice, de obicei, și veneau, sau se adresau, snobului, pretențiosului, prețiosului din el, care nu era tot el, dar o parte din el era. Un dublu agasant care-i făcuse-și-i făcea-misiunea de găsire a genuinului, imposibilă, pelicula murdară care-i opaciza hubloul spre ce credea el c-ar putea fi propriul suflet, un soi de rai interior, inaccesibil deocamdată.

Sunt impur, de-aia mă perpelesc, refăcea Eohar, uneori, calculul ascetului din pustie.

Visa fluviul pentru că ronțăise morcovi și mere de mic pe malurile lui, unde teleosteeni în armuri ușoare vânau monștri amfibieni pociți, deși el nu intra în apă, era hidrofob, nici nu pescuia, cârligele și sufocarea peștilor îl îngrozeau.

De ce visa faleze? Demult, obișnuia să se plimbe pe una, nu doar atât, acolo cunoscuse un gen de catharsis, o plutire a spiritului, neegalată, pentru momente foarte scurte, e drept: niște falocrați și vițicile lor hormonale aveau cuib în zonă și-i deranjau deseori reveriile. Faleza aceea avea și un oraș atârnat de ea, o căpușă inflamată, lipită de corpul de apă, în timp ce falezele somnului erau singure.

Apropie fața de geam și se văzu dedublat: mai era unu’ ca el, care-l privea. Urgia de afară nu-l afecta. Marghioala acvatică, o Madonă a diluviului, încremenise. Părea că așteaptă ceva. Poate se vedea în fereastra reflectorizantă și încerca să înțeleagă, cu ce mai avea funcțional, ce i se întâmplă. Mecanica somatică îi funcționa de minune, crizele care numai ce încetaseră o arătaseră. Softul era încurcat.

Străinul i se infiltrase în neuroni și sinapse. O cucerire galactică! Hibrid glorios, zorii unei noi civilizații: blatocrația. Domnia gărgăunilor cimex.

Voia să plece, văzuse destul, dar era țintuit. Un fragment din trecutul său îndepărtat-câteva decenii-se reîncarnase și-l hipnotizase c-o pantomimă bolnavă.

Deodată, chipul ei se strâmbă într-o expresie de scârbă extremă. Ura pentru ceva dezgustător, o arăta în trăsături. Pieptul îi dansă spasmodic, gura i se văluri ca o gelatinoasă vietate marină.

Jetul turcoaz țâșni printre dinții ei și izbi ecranul dintre ei: o floare tropicală înflori un scurt moment, apoi se topi și curse. Scălda întreaga fereastră.

Cine știe ce tencuieli a mai ros până să atingă nuanța asta încântătoare, socoti Eohar.

Dacă m-ar iubi, asta ar fi o declarație de dragoste nemaivăzută vreodată, mai calculă el, în vreme ce un nor îi întuneca mintea.

*prin substantivizarea adjectivului aleatoriu

 

 

 

 


One thought on “Ciocnire cu aleatoriul*

Comments are closed.