Nechezatul bucălatei


Motto:

“Reciclez aer pentru plante, de la care primesc batoane de clorofilă energizantă.”

citat din eseul “Căpiere și plictis”

“Sistemul se transformă! E revoluția clasei asupritoare!”

citat din eseul “Hohot și delir în paradisul vortex”

“El este un gardian letargic, veghea lui oniroidă umple casa de fantasme. Mă dezgustă tot mai mult…”

citat din jurnalul secret al Deliciei, pe care Eohar îl citește zilnic

“Homunculus, maniac solitar, trăiește într-un vivariu, fabrică fantasmagorii la el în atelier; lumea ar râde cu hohote de el, dacă ar mai fi cine să râdă.”

fragment din “Hohot și delir în paradisul vortex”

“Avertisment: Fragmentul următor e interzis persoanelor sensibile.”

anunț făcut la tv înaintea unor știri mai crude

Sunt un fabricant de halucinații. Nicio fărâmă de adevăr nu mi-a fost, fie și o clipă, la îndemână. Nici că va fi. Alerg după hrană până când mă voi împiedica și voi nimeri într-o gură de abis. Apoi, dispariția…poate, cu puțin noroc, o carieră de fantomă. Ha-ha, râs metalic. Măcar știu că realul e o contrafacere și toți zeii de care s-a vorbit vreodată sunt manechine prăfuite, goale, inerte, pe care unii sau alții au aruncat, aruncă, vor arunca poate, costume, în funcție de farsa pe care o pun la cale.

Există o constantă sapiens, care, la nevoie, poate fi numită, bombastic, adevăr: lăcomia. E fesul lui roșu, sare în ochi. E pasiunea lui dintâi, pustiitoare. Cu ea pe steag, a trecut lumea prin foc și sabie de la vest la est, de la nord, la sud, și invers, de câte ori. A mărunțit, a tocat, a retezat. Coșmar planetar, nicio îndoială. De ce alte locuri par pustii? De ce sondele n-au detectat viață, nicăieri? Toți stau ascunși, calculă Eohar, conștient, totuși, de întorsătura bombastică și snoabă pe care o luase meditația lui (Manole Cal Gregar îl criticase odată așa: vorbești din cărți, vecine, n-ai treabă cu lumea).

Cinci sute șaptezeci și unu de semne pe patul puștii: mândria lui e nemăsurată. Un morman de leșuri mai înalt ca everestul, un monument vizibil pentru toată galaxia. Atâtea specii au mușcat țărâna până la ultimul nefericit. Încă un milion așteaptă cuminți la abator.

Și iată că riposta Tenebrosei a venit, socoti Eohar. Rumoarea măcelului și vâlva năpastei a trezit zei neștiuți din coma lor adâncă; pedeapsa a venit. Cum se va descurca Ticălosu’ Universului? Va găsi o scăpare, sau nu.

Dincolo de geam, iubirea lui apusă începuse să gesticuleze haotic.

Eohar dădu perdeaua la o parte, s-o vadă mai bine pe Marghioala, zombica bucălată, incubata unui alien cu aspect de gărgăune. Confuzie, voracitate, furie: trei simptome ale maladiei cimex; le avea. Ochiul stâng i se rotea în orbită, necontrolat; buzele aveau spasme, capul îi sărea când spre stânga, când spre dreapta, smucit de loviturile unui boxer nevăzut; mișca brațele de parcă se afla în cădere liberă; se balansa tot mai tare, și inerția îi deforma corpul maiestuos. Se lansă cu toți dinții la atacul tencuielii; începu să roadă o bucată de zid, gingiile îi sângerau și pătau cimentul; până la el răzbătea râcâitul mușcăturilor și-l înfiora. Urâtă treabă, se trezi că vorbește singur. Gustul pentru orice speculație îi pierise.

Inexplicabil cum de-a venit tocmai la geamul meu. Episodu’ de amor ratat era foarte vechi; peste el se depuseseră sedimente după sedimente, era sigur, ea nu dusese o viața de recluziune, ca el, sub papuc. Din ce mai știa, ea era papucul, ținea un amărât captiv.

Ori nimerise, întâmplător deci, ori o atrăsese, în marea ei foame maximă, glazura rozie a casei.

Apoi, din senin, își aminti de râsul ei nechezat: nii-ha-ha-hmmm! nihahmmm! Un sunet care-i displăcuse, fornăit de gloabă amestecat cu pufnitura unui motor de rablă înecat. Agasant, pentru unul în a cărui familie bărbații râdeau sughițat, iar femeile, teatral, cu sunete articulate rotund, ca la operetă. Nu existau nechezători în neamul lui, din ce știa.

Incompatibilitate de caracter, mai ales în situații comice. Oare câte căsnicii expirau așa. O nouă împerechere greșită. Un cuplu divergent: unul sughiță, celălalt nechează. Când e cazul să râdă, se naște cacofonia.

Nu era imposibil ca Marghioala să fi auzit hohotul inconfundabil al lui Manole Cal Cumplit și să fi răspuns la chemarea-niihahmm-ului.

Dacă era așa, atunci greșise casa cu puțin.

 

 

 

 


2 thoughts on “Nechezatul bucălatei

Comments are closed.