Lumea și lumioții


Motto:

“În prezența ei, singurătatea lui era uriașă.”

O căinare a lui Eohar

“Sufăr de pipernicire.”

Eohar se vede în oglindă

“Aparatul lor bucal servește la rupt, lins, mestecat, posibil și supt.”

Citat din studiul “Anatomia omului nou, cu aripi”

“Nicio purificare, nicio limpezire. Niciun dram de angelism câștigat!”

Una din criticile aduse lumii post-MAIP; apare și în textul de mai jos

Peisajul meschin al curții era spălat torențial, aripa cu furtun de vidanjă, un boa adormit de culoare verde-papagal, burlan preaînalt mânjit de rugină și cu pălărie de orezar, gard viu și câine mare, negru, înlănțuit.

Înainte de MAIP, când întorsese spatele lumii, chipuri sardonice răsăriseră pretutindeni, din cine știe ce motiv neclar, imaginația lui încerca să refacă sceneta absurdă care se juca neîntrerupt afară, în lumea cu lumioții ei, la care participase până când dezgustul îl învinsese, din zoaiele anotimpurilor, curse pe ziduri, din lepra umezelii și a oxidației se desprindeau funcționari împăunați, idoli sardonici și hohotitori, un cuconet toxic viermuia în graffitiuri de mucegai și-n scurgerile intemperiilor, o ceată, un puhoi, o puzderie, toți corupții, perfizii și depravații care defineau norma, pe vremuri, înainte de MAIP.

Știa că e o întâmplare. E mai mult vina mea, calcula el. Avea, în acel mediu, profilul victimei perfecte. Birocrații cunoșteau și ei slăbiciuni, de, erau oameni (adică animale, superioare, firește). Sapiens-sapiens, da’ veri cu primatele. Gorila, cimpanzeul, lemurul…birocratul sapiens…babuinul, mandrilul, toți o mare familie fericită.

Când le era la îndemână să muște din cineva, mușcau cu toată gura, și pofta. Era designul naturii.

În două mii două sute șaptezeci și opt de săptămâni de viață, socoti el, am avut nenumărate-sute, mii?-experiențe mortifiante cu acest clan bizar, bestial.

Lumea și lumioții ei, ce fazanerie apusă.

Eh, nimic grav, putea el să judece acum, în perspectivă. Revolta unui marginal fără lipici, lipsit de înțelegerea complicităților diverse-sufletul oricărei organizații-sau doar intolerant fața de acestea, împotriva propriului interes, și care se vede pus în fața butoiului cu rahat, în loc de cel cu miere. Ce surpriză.

Între timp, murmurul ploii formase un tunel mătăsos prin care el înainta spre lumina slabă a viselor. Trăznetele care încă detunau, erau porți îndepărtate, închise în urma lui. Astru melancolic, o stea de jar stins iradia crepuscular o faleză pustie, albă, cu palmieri metalici cenușii și foarte înalți, ai iluminatului. Fluviul era o scânteiere, mulți kilometri mai jos. Malul opus nu se vedea, sau nu exista. În spațiul nesfârșit zburau cârduri și stoluri albe.

Ce spuneam? zise Eohar. Vocea îi era o șoaptă străină în propriile urechi, înăbușită. A! Am să fac o cerere autorităților. Sunt cuvinte care-mi plac și vreau sa fie primite în limbă. Sper că procedurile s-au simplificat; înainte, era un carnaval întreg să obții așa ceva, de fapt, era imposibil. Ventripotent, de exemplu. Sau indeniabil. Cuvinte armonioase. Apocalipsa cere o îmbogățire a vocabularului: lumea nu mai e așa simplu de descris.

Se vedea lângă trunchiul arborelui negru, cum face semne disperate către noii birocrați, înaripați, cu antene bulboase. Se va înțelege cu ei? Va fi mai simplu ca înainte să obții o aprobare?

Ce tip de șpagă vor primi? Se îndoia că banii mai sunt actuali. Se gândi să adune o pungă de polen. Sau miere?