Blatofobia


Motto:

“Ca și cum de parcă personal eu absolut deosebit în ceea ce mă privește genial cool bravo în principiu strict vorbind pe scurt în general ei bine de fapt poate asta este apropo probabil.”

Eohar socotește cuvintele parazit care i se urcă pe stil

“Sunt un broscoi sub o piatră.”

Eohar, înainte de MAIP (Marea Alien-Invazie Parazitică), descrie cum se simte

“Trebuie să mușc din noapte!”

(=adică să scrie și noaptea)

Slogan al lui Eohar, folosit pentru mobilizarea la scris, pe care l-a renegat ulterior, deoarece conține cuvântul parazit-unul dintre cele mai insidioase-“trebuie”; schimbat în “Voi mușca din noapte!”

“Textele astea! Niciodată nu ies cum vrei! calculă Eohar, dezgustat.”

fragment din textul de mai jos

 

Marasm. Mireasmă. Miasmă. Dezgust critic și greață constructivă.

Ropotul ploii pe acoperișul de tablă încăleca fericit orchestra nebunilor dodecafonici care zornăia fără oprire în urechile lui. Era o bine-venită clătire a auzului și o potolire a vacarmului rezidual instalat, bănuia el, în vremurile de demult, când bântuise, ani în șir, străzile fără culoare ale unui oraș spectral, fonic strivitor.

Era genul lui de întuneric. O coborâre în subteran; ceva nu mult diferit de pământ acoperea încet-încet geamurile, care se stingeau progresiv; nu fenomenul meteo în sine îl trăia el acum, ci un vechi sentiment crepuscular care îi urca din măruntaie, o vibrație a stingerii, și era, ușor-ușor, transferat într-un acvariu unde tot ce respira și înțelegea, era fluid și acvatic. Eohar bănuia că această electrocutare era un atavism, o moștenire de la Răsstrămoșu’ Amfibian.

Un val hipnotic de melatonină îi chemă privirea spre adâncurile unde sufletul fabrica vise contorsionate din bizarul cules peste zi, într-un atelier fără oxigen, poate o sticlărie; sufletul lui era tare îndemânatic, umfla și învârtea visele, gogoși fierbinți, lăptoase.

Mintea lui se golea, după care, rapid, se umplea la loc.

Seceta, oricât de mică, îmi afectează direct zone precise din creier. Sunt mai sensibil ca o plantă, când vine vorba de apă. Deshidratarea e coșmarul meu, calculă Eohar. Rapid, devin nori de praf migrator, fără evenimentul ceresc. Mă depun pe obiecte. Îmbrac mobilierul. Fără umiditate, sunt praf și pulbere.

Muzica ploii mișca fantasmagorii neguroase de jur împrejurul conștiinței lui somnolente. Unde am mai scris despre ploaie? Intrase în fenomen fără jaloane precise și începea să se exprime excesiv, se temea. Era superstițios, ca orice meșter în meșteșugul lui. Cu o destrăbălare a stilului risca sancțiuni, așa că umblă înfrigurat prin sertare, să caute pe unde mai consemnase despre acest sentiment particular. Scuipă în degete și răscoli prin teancuri de foi scrise. Avea pe undeva ploaia, nu voia să se repete, sau, mai bine zis, să repete efortul.

Foșnetul și răpăiala, întrerupte de înfricoșatul bum! al trăznetelor, se întețiră nefiresc, turna cu găleata, mii de șuruburi și piulițe! Văzu pe fereastră chipul palid și zorzoanele de cristal ale grindinei.

Pe pragul somnului descoperea cele mai bune aranjamente de cuvinte (aproape florale). Din cauza amorțirii însă, nu reușea să le noteze. Urzelile hipnagogice se destrămau de cum se ridica în capul oaselor. Din amintire, doar fragmente neînsemnate, așchiuțe, recupera. Știa sigur că cei mai inventivi oameni erau și cei mai somnoroși; dar cum procedau? Avea pe un raft bestsellerul Cum să cucerești lumea dormind, de un autor celebru. N-o citise, îl cam supărau ochii. Mai bine-și făcea timp.