Click Aristocrat


Descriere

Stiloul Click Aristocrat e unul indian (India). Fabricat din plastic (polimetilmetacrilat). Secțiunea de prindere are mirosul caracteristic al rășinilor vegetale folosite la stilourile FPR-Fountain Pen Revolution, deci bănuiesc că e același material, mai “viu”, diferit de restul corpului.

Foarte bine lucrat. Îmi amintesc de stilouri Diplomat, Waterman, Pelikan, noi pe care le-am avut -e drept că din gama de jos- și care aveau mai multe mici “neclarități” de fabricație decât acest stilou. Singura observație este aceea că inelele de pe capac ies în relief, dar este asta o problemă? Hm.

Penița este incredibilă. Foarte flexibilă și aproape fără feedback. Fluxul este o țâră mai bogat decât prefer eu, dar fără presiune devine okay. Poate cea mai bună peniță din experiența mea de până acum (în jur de 35 penițe).

Sunt impresionat de stilourile made in India, încă o dată. Au suflet, sunt mai “calde” decât majoritatea.

Repet, acest stilou-ca și FPR Guru, de ex.-este un mare consumator de cerneală. Din fericire, Guru are piston, iar Click Aristo merge folosit în modul pipetă (cerneală în corp).

Are convertor inclus și două “cartușe” mari, standard internațional. Indienii se gândesc la toate.

Preț: Ieftinache Ieftinescu (dacă ai job)

De unde: penmania.shop

A! Să nu uit. Penița este no. 6 (față de 5-5,5 la majoritatea stilourilor) și secțiunea de prindere e groasă, aspecte care fac experiență scrisului maxim de plăcută.

 

Test

Pentru/Contra

Pentru

  • peniță extraordinară
  • lucrat frumos
  • vine cu de toate-convertor, rezerve
  • preț accesibil
  • merge “umplut” cu cerneală-4ml
  • am zis? penița flex e fantastică

Contra

  • Gică contra
  • nimic
  • poate, fluxul prea abundent? cerneala se usucă greu

 

Apreciere

Aspect
5/5
Construcție
5/5
Cum scrie
5/5
Merită banii
5/5
___________________
Socoteala  5/5

 

Concluzie

Click Aristocrat e un sri, e un raj, e pundit!

Nota maximă.

 

Galeria maharajahului

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.