C-o pălărie, copilărie


Copilărie, adică o mulțime de copii. Mai aproape de copilăret, decât de copil-ie, vârsta. Eh, nuanțe. Prea mult Jules Verne.

So, eram copil într-o pălălaie de vară. Singur pe lume, cu părinții fugiți în Rusia (URSS). Patria lui Cernobâl, la ora aceea. Proaspăt, nici patru luni trecute. Udau mesele cu furtunul, la Kiev (Ucraina). Doi bani nu mai dădea nimeni, luasem porția de iod amar. Și Leningradul, Moscova. Plimbare. Au traversat norul cu izotopi, dar avionul era etanș.

Regele junglei, călare pe Galbenu’ Pegas. Cât sport făceam, de-aia mai trăiesc, slavă. Bicicleam din zori. Soarele frigea, roata din față despica praful. Roata din spate îl ridica. Urme de șerpi, din buruieni în buruieni. Făcute cu burțile, ca vikingii. Câte un porumbel zăcea fulgi, cu anatomia precară. Eram obligat să opresc și să recit, destul de crud: Ptiu, ptiu, ptiu (scuipat în sân), Părul meu să crească, și al tău să…în fine, pasărea nu avea păr, avea pene. Superstiții de copii, cine ne-o băgase-n cap și p-asta. Era obicei al găștii. La țară, de…

Râpa cu salcâmi a mea era și numai a mea. Măgarul era legat ceva mai jos. Căutătorii de aur. Cărasem o pătură și indienii de plastic, care erau și cowboy, dar generic, indieni. Aveam o mitralieră cioplită din lemn, cu crăcane și sfoară, de ținut la spate. Un pistol antic, obținut la troc c-o praștie. Nu trăgea, dar era argintiu și greu. Praștia fusese genială, crăcana de lemn, cauciuc portocaliu legat cu liță de cupru și buzunar de piele, o limbă de pantof vechi. Pistolul îmi luase ochii, mai ales că ăl de-l avea povestise cum îl dezgropase tataie-su în grădină, care se întâmpla să fie chiar pe un vechi cimitir din care oasele cădeau în drum, știam locul.

Postul de joacă era opera unui dulău care murise. Trecuse suficient timp ca ploile să spele mireasma de cățel, locul era curat. Îl ținuse tataie acolo, între salcâmi, să alunge vulpea și dihorii care coborau de pe deal.

Câinii, cei mari mai ales, sunt săpători entuziaști. Cel de care vorbesc nivelase o terasă mică, numai pentru el, cu o piscină de răcoare, o groapă din care se vedeau rădăcini. Ciobănescul negru și mare murise de ceva timp. Garsoniera lui era fix pe măsura mea.

So, pătura, indienii, armele. Măgarul. Oi și capre în distribuție. N-aveam praștia, dar bolovani se găseau din belșug. Soarele era foarte aprins, razele lui curgeau printre salcâmi.

În salcâmi erau păsări. Peste drum, destul de departe, casa dărâmată a vecinului care murise demult, și viile. Dincolo de vii, Dunărea verde pal.

Spre moș Crăciun, alt vecin, trăitor, căruia pe atunci îi spuneam nea Crăciunică, pentru că era vioi și tânăr, era un arbust zbuciumat de cătină, o fântână arteziană de nuiele și frunze, cam roșiatice, gălbui. Pe-acolo veneau inamicii. Cartierul lor general se afla însă în pod, iar vechea uniformă de poștaș a lui tataia era generalul din penumbra în care uguiau porumbeii.

So, dă-i și joacă-te. Mai aveam și o frânghie lungă, cu care tataia priponea măgarul la păscut, pe care o luam și ne cățăram pe râpile înalte și înguste, cu oțetari și țestoase. Cu vărul Florin.

Poftim idee. Parc, natură, aer curat, mușchi. Sănătate. Ochi limpezi, plămâni veseli, inimă ceas.

Ceea ce vă doresc, dragi copii, s-aveți din plin.

Pentru început, fiți buni și mergeți între 29 mai și 3 iunie la Opera Comică pentru Copii din București, unde are loc Festivalul Opera Copiilor, unde vă puteți distra și puteți participa la diverse activități educative.

Super-cool!