Mizantropie constructivă


Scârbit în mare măsură, Jory părăsi curtea către bucătărie. Soarele turat la maxim picura ceara lui fierbinte în capul cui se afla la îndemână.

Pe când depășea pragul primului spațiu acoperit, cel al camerei albe cu geamuri înalte, pe care o visase înainte să existe și în care agoniza deseori când avea coșmaruri, un loc incert, încât se întreba uneori, treaz, unde oare este, când se afla acolo sau doar când trecea, primi o senzație vie din lumea fantomatică a meșterilor care, oricât de reală, pentru el nu putea fi altceva decât o iluzie, un semnal modulat dintr-o îndepărtată și ectoplasmatică mare cu ființele ei acvatice în salopetă.

O mulțime de molecule slab legate într-o nemiloasă cumplită derivă, acesta e realul proclamat sus și tare de Piramida-Primărie, socoti Jory, iar efortul de a-l impune tuturor, prin gesturi și arătări, e firește derizoriu.

Pentru ei, mediul lexical era o enigmă prea tare. Putea în schimb să-și bâzâie dronele la nesfârșit, să bârâie, să mârâie, să ciocănească și să bubuie, ăsta era tot limbajul lor, al autorităților, și câteva fraze standard, ca niște limbi lipicioase de broască, întinse după gâze.

În rest, edificii ce defineau grotescul, instituții care procesau întocmai unor abatoare. Pe sfântul Curry! Ce carnaval de birocrați, ce irosire! zise Jory.

O mare șansă chioară, să fii bila care ricoșează la nesfârșit din aceste sperietori fudule și perfide, care se lăfăie în ignoranță.

Omul e mașina și mașina e omul. Se confundă. Cât timp pumnul meu osos nu poate boți fețele lor metalice și pătrățoase, de mecanisme poluante care emană întruna aceleași idei puturoase, rămâne să construiesc o lume alternativă, o realitate personală, care, mai ales, să fie izolată complet de emanațiile sulfuroase ale acestor deversări toxice și eșapamente ale așa-zisei Piramide.

Ai băgat de seamă, zise mintea lui către el, în forul lor interior, cât de mult urcă mercurul în termometrul intern al mizantropiei, atunci când ești flămând?

Jory stătea în ușa frigiderului de parcă aștepta pe cineva să vină. Din interiorul luminat ieșea o boare de frig electric. Vedea lucruri noi, despre care nu știa ce să creadă.

O carafă albastră îl atrăgea în mod deosebit, umplută cu o substanță albă, poate un lichid. Lovi cu palma matahala înghețată, în lateral, urmărind să provoace o tresărire. O undă de șoc. În carafă însă, nicio mișcare. E ceva solid, sau foarte vâscos, calculă Jory. Nu îndrăznea să guste.

Din fericire, un raft mai jos, găsi chifteluțe crocante din testudas marine, pescuite cu drona în marea Tenebrosa, foarte la sud, acolo unde domnea Hakupit. Aveau în compoziție, citi el, alge roșii iuți cultivate pe insula Berbecula.

Jory aprecia foarte mult detaliile geografice și mai ales istorice pe etichetele alimentelor, care le ofereau o savoare literară.

Pe sfântul Curry! Ce arome, ce gust de pulpa-mării, desăvârșit! zise el.

Fluxul subit de satisfacție și mineralele care-i intrară în sânge, odată dezmorțit aparatul digestiv, greoi și cam ruginit pe alocuri, îi vivificară mintea, care ieși în intervalul luminat din forul interior, și începu să despice firul în patruzeci și patru, cum îi era obiceiul.

Degeaba te-ai tot învârtit, tur după tur, prin curte, sentimentul familiarului dispăruse, anulat savant de meșteri, a căror menire este chiar asta, să anuleze plăcutul, să obnubileze familiarul, să forțeze fericiții indigeni la exil, să întroneze bastardul rege inospitalier al bizarului, care este noul în esența lui, opus familiarului. 

La aceste vorbe, și la potopul care le urmă, Jory simți o presiune în creștere sub tâmple, fluieratul de samovar al urechilor tot mai intens, și un embrion de durere ce încolțea rapid, undeva în centrul craniului.

Așa că renunță la ceaiul de mațe și, spre jubilația minții sale, își pregăti infuzie de spori cafenii.

Ca să meargă ce mai rămăsese din chifteluțele crocante și iuți de testudas.


One thought on “Mizantropie constructivă

Comments are closed.